Intunericul galben (Cornel Nistorescu 1985) (13)
"A fost atunci un avant nebun, lumea
saracise dupa razboi si toti voiau aur si la Rosia erau trei sute
cinzeci de steampuri si frate-miu s-o asociat cu zece rosieni si-or cumparat un
transformator pe care l-or platit cu optzeci de grame de aur ca sa puna motor
electric la steampul din curtea lui, Doamne ce era in vremea razboiului, veneau
strainii in piata si te trageau de maneca, n-ai bre niste aur de vandut? si
dupa razboi, frate-miu, care cumparase o casa de la unul bogat Vuzdugan, s-o
asociat cu Gheorghe Vuzdugan si cu Palos Francisc si cu Gruber Alexandru si au
cumparat un vagon cu sina de cale ferata si niste vagoneti si in curte la
frate-miu or inceput sa sape o galerie", mainile frizerului au obosit, imi
maseaza crestetul fara sa ma apese, au capatat o nostalgie si-o tristete in pipait,
"si trei ani , zi de zi in fiecare dupa-amiaza, dupa ce veneau de la mina
imparatiei, se bagau si sapau in piatra", si dumneavoastra n-ati intrat
intrat in galerie si n-ati sapat alaturi de ei ? " si-i simt mainile pe frunte cum
traiesc o zvacnire nervoasa, "trei
ani au scos la piatra si-au sapat o galerie lunga de trei sute si ceva de
metri si erau copti de munca si numai faptul ca mai era putin pana la
zacamantul de aur ii mai tinea pe picioare", dar dumneata n-ai sapat?
intorc eu briciul pe partea care taie, "si nu mai erau numai
cativa metri pana la aur cand am
auzit de la radio si am citit in ziare ca trebuie sa astupam si sa
inchidem minele ca era ziua de 12 iunie* si am inchis-o si am ramas cu
piatra in curte si cu sute de mii de lei datorie si frate-miu a plecat la
Salva-Viseu ca sa castige bani sa le plateasca si eu am barbierit mai departe.
Imi pun scurta de piele, ii multumesc frumos si iesim in curte si trecem strada
si mergem pana acasa la frati-su, la Ladislau David, si intram prin gradina si
cand trecem peste un parau secat il
aud cum spune, "aici era
Catalina unde nu ardea lumina", "cum nu ardea lumina?" intreb eu
si el zice "nu era aeraj si ne sufocam si pompam aer cu foiu, altfel se
stingea lumanarea", si iesim pe alta strada si admirabilul meu prieten,
frizer si cautator de aur, imi strange mana si afara e o noapte
galben-aurie, cu casele de culoarea cretei intinse ca niste animale in somn,
respirand greoi sub luna mare, rotunda care purifica lumina noptii si-o
galbejeste si-i da culoarea memoriei din cartile vechi si da contur
gaurilor reci din muntele dulce si amar, asezare agatata pe piatra poroasa si
umeda, in care visele de bogatie se odihnesc o clipa sau un deceniu pentu ca
maine, cand nepretuitul soare se va ridica deasupra crestelor, baiesii
batrani, moti care simt aurul si cu ochiul si cu buricele degetelor sa ia
saitrocul si harlostea si sa coboare pe marginea raului galben ca sa spele
nisipul ca niste fosti pescari care au navigat pe mari dupa balene si acum,
incapabili sa se resemneze, inca mai incearca sa pescuiasca maruntis,
fire subtiri de aur pierdute pe la colturile vaii. Pentru ei aurul este paine
si este moarte, este un blestem care in loc sa spulbere nimicul si sa-l salte
pe om deasupra lui il coboara spre nici intuneric si nici lumina cu un cantec
ca o revolta: "Deasupra noastra e cer !" "
Cornel Nistorescu
* 11 iunie 1948, nationalizarea tuturor intreprinderilor particulare din Republica Populara Romana
Gal Iosif, Ioska-baci, in anii 60...
