sâmbătă, 21 martie 2015

INTUNERICUL GALBEN

Intunericul galben (Cornel Nistorescu 1985)  (13)

"A fost atunci un avant nebun, lumea saracise  dupa razboi si toti voiau aur si la Rosia erau trei sute cinzeci de steampuri si frate-miu s-o asociat cu zece rosieni si-or cumparat un transformator pe care l-or platit cu optzeci de grame de aur ca sa puna motor electric la steampul din curtea lui, Doamne ce era in vremea razboiului, veneau strainii in piata si te trageau de maneca, n-ai bre niste aur de vandut? si dupa razboi, frate-miu, care cumparase o casa de la unul bogat Vuzdugan, s-o asociat cu Gheorghe Vuzdugan si cu Palos Francisc si cu Gruber Alexandru si au cumparat un vagon cu sina de cale ferata si niste vagoneti si in curte la frate-miu or inceput sa sape o galerie", mainile frizerului au obosit, imi maseaza crestetul fara sa ma apese, au capatat o nostalgie si-o tristete in pipait, "si trei ani , zi de zi in fiecare dupa-amiaza, dupa ce veneau de la mina imparatiei, se bagau si sapau in piatra", si dumneavoastra n-ati intrat intrat in galerie si n-ati sapat alaturi de  ei ? " si-i simt mainile pe frunte cum traiesc o zvacnire nervoasa,  "trei ani au scos  la piatra si-au sapat o galerie lunga de trei sute si ceva de metri si erau copti de munca si numai faptul ca mai era putin pana la zacamantul de aur ii mai tinea pe picioare", dar dumneata n-ai sapat? intorc eu  briciul  pe partea care taie, "si nu mai erau numai cativa metri  pana la aur  cand am auzit de la radio si am citit in ziare ca trebuie  sa astupam si sa inchidem minele  ca era ziua de 12 iunie* si am inchis-o si am ramas cu piatra in curte si cu sute de mii de lei datorie si frate-miu a plecat la Salva-Viseu ca sa castige bani sa le plateasca si eu am barbierit mai departe. Imi pun scurta de piele, ii multumesc frumos si iesim in curte si trecem strada si mergem pana acasa la frati-su, la Ladislau David, si intram prin gradina si cand trecem peste un parau secat il aud        cum spune, "aici era Catalina unde nu ardea lumina", "cum nu ardea lumina?" intreb eu si el zice "nu era aeraj si ne sufocam si pompam aer cu foiu, altfel se stingea lumanarea", si iesim pe alta strada si admirabilul meu prieten, frizer si cautator de aurimi strange mana si afara e o noapte galben-aurie, cu casele de culoarea cretei intinse ca niste animale in somn, respirand greoi sub luna mare, rotunda care purifica lumina noptii si-o galbejeste si-i  da culoarea memoriei din cartile vechi si da contur gaurilor reci din muntele dulce si amar, asezare agatata pe piatra poroasa si umeda, in care visele de bogatie se odihnesc o clipa sau un deceniu pentu ca maine, cand nepretuitul soare se va ridica deasupra  crestelor, baiesii batrani, moti  care simt aurul si cu ochiul si cu buricele degetelor sa ia saitrocul si harlostea si sa coboare pe marginea raului galben ca sa spele nisipul ca niste fosti pescari care au navigat pe mari dupa balene si acum, incapabili sa se resemneze, inca mai incearca  sa pescuiasca maruntis, fire subtiri de aur pierdute pe la colturile vaii. Pentru ei aurul este paine si este moarte, este un blestem care in loc sa spulbere nimicul si sa-l salte pe om deasupra lui il coboara spre nici intuneric si nici lumina cu un cantec ca o revolta: "Deasupra noastra e cer !"  "

Cornel Nistorescu
* 11 iunie 1948, nationalizarea tuturor intreprinderilor particulare din Republica Populara Romana

Gal Iosif, Ioska-baci, in anii 60...