INTUNERICUL GALBEN (1)

Intunericul galben  (Cornel Nistorescu 1985)
( 1 )

"Jenei punea pe masa farfuria cu aur si se aseza in fotoliu si isi rezema picioarele de masa. Pe genunchi tinea pistolul si din clipa aceea ei incepeau sa cante doine si de la un timp el cobora pleoapele, dar ei stiau ca nu doarme, ca daca se opresc deschide ochii si ar putea sa traga si iar vor scapa fugind pe ferestra. Din cand in cand, fara sa clipeasca, zicea, nu-mi place asta, ziceti-o pe aia si ei se opreau brusc si treceau pe cantecul cerut si el statea incremenit si ei cantau pana tarziu spre dimineata si cand hotara Ghiut se opreau, el se ducea la masa, lua aur din farfurie si le facea tiganilor semn cu arcusul sa iasa si el pleca ultimul, cu vioara sub brat si cu palaria in mana si, stati putin, zic eu, era singur?
-Singur, fara femei, raspunde frizerul, zile la rand si luni la rand, poate chiar ani, cat i-a ajuns aurul statea ca mort in fotoliu si asculta si cateodata se mai ducea la fereastra si se uita la noapte si nu zicea nimic si nu prea vorbea cu nimeni.
-Si cum s-a terminat? zic eu in vreme ce ma chinui sa dibui drumul prin bezna.
-Jenei era nepotul lui Dragan, zice frizerul, si Dragan a fost cel mai bogat om din Rosia Montana, numai pentru biserica a dat zece kilograme de aur si cand a murit i-a lasat lui Jenei douazeci de fonti (pfunzi—n.n.) de aur si doua roti de steamp. O roata de steamp se dadea cu trei kile de aur si Jenei s-a trezit bogat, bogat si zi de zi il chema pe Ghiut cu orchestra, ca Ghiut asta, il chema Gheorghe Raja, avea la Abrud o orchestra cu doisprezece lautari, pana intr-o zi cand n-a mai avut ce-i pune in farfurie si Ghiut a plecat sa cante in America si Jenei a ramas sarac, sarac lipit, ca nu avea ce sa manance, a ajuns ca pentru o buca' de paine si-o ciorba sa umble pe la oameni ca sa le taie lemne si-a murit sarac si singur in vreme ce Ghiut canta pe la dracu si-i innebunea si pe aia cu vioara lui. Avea asta pe coarde o dulceata si-o durere ca atunci cand ti se apropia de ureche simteai ca traiesti si ca mori prea repede, ca viata e a dracului de putina si nu-ti ajunge nicicum".

In 1985, cunoscutul, astazi ziarist Cornel Nistorescu, publica in Almanahul "Flacara" o impresionanta incursiune in "Intunericul galben": Rosia Montana ! (pag 177-185). Nu este un articol de calatorie...este o "poezie de aur" ! 

NU TREBUIE SA UITAM !
Vizitati proiectul  "Promoting Tourism in Rosia Montana" >>>
http://tinyurl.com/qxzms35