INTUNERICUL GALBEN (5)

Intunericul galben  (Cornel Nistorescu 1985) (5)

"Intr-o pivnita oarba zidita de el au gasit un butoi de vin gros ca mierea si mai jos de el statea un pantofar neamt, il chema Valer, n-a mai ramas nimeni din familia lui si cronica familiilor continua, batranul frizer i-a cunoscut, i-a atins pe fiecare si febra aurului a adus aici si ingineri italieni si ingineri francezi si maestri germani si cautatori de aur unguri si de alte natii si toti s-au stins ca niste lumanari prea mici pentru un vant atat de puternic.
Ceasul de varf al aurului a batut intre cele doua razboaie. Dupa 1918 a fost o perioada mai grea. Minele erau parasite, steampurile stricate, multi barbati  cazusera pe harta inrosita a Europei iar pretul metalelor pretioase scazuse vertiginos. 
Intre aurari circula zvonul ca Bratianu ar fi zis ca nu da o mierta de porumb pe un gram de aur. Cautatorii de aur au plecat pe Valea Jiului la carbune. Aurul avea alta culoare. O liniste trista stapanea valea Rosiei Montane si Cernei, putini mai coborau in pamant dupa minereu iar la Baia de Aries si la Sacaramb si la Brad batea un vant de deznadejde. Din marea nebunie dinaintea razboiului nu mai ramasese aproape nimic, nici orchestra, nici hoti de aur, hotelurile erau goale  iar carciumarii saraci. Si imparatia si rosienii scoteau asa de putin aur incat nu le ajungea nici sa-l presare pe o felie de pline. 
Stabilizarea monetara si legea minelor din anul 1929 au fost ca un pocnet de start in care mii de oameni au pornit intr-o cursa nebuna spre centrul pamantului ca sa se intoarca de acolo cu zeci de mii de kilograme de aur. Nebunia aurului inceputa cu doua milenii in urma stapanea iar peate Alburnus Major cu aceeasi putere demonica.Parca stelele funerare ridicate lui Alexnder, fiul lui Gaius care a trait 40 de ani, cea  a lui Marcus Aurelius Scenobarbu si toate pietrele romane se trezeau si parca se trezeau curatorii de pe vremea imparatului Traian, parca Marcus Ulpius Hermias si alaturi de el Marcius Macer si Aelius Sostratus si Senecius Vocontianus se ridicau cu cohortele lor de sclavi despre care nimeni nu mai stie care pamant i~a inghitit si cu totii coborau iar in pamant si taiau cu dalta galerii spre a ajunge la acea lumina palida si galbena pe care-o  vedeau licarind prin intunericul stancilor si care nu era de fapt decat in mintea lor. 
Sapau innebuniti cu mintea infierbantata de acel intuneric galben spre care coborau prin piatra si sapau saptamani si luni si uneori ani si minunea galbena tot nu se arata si trupul lor se imputina, se zdrelea de coltii stancilor, se usca si plamanii se umpleau cu praf si nu-l mai puteau stapani si, dupa ce piatra se strecura pe nesimtite de pe palme si din vorbire in sange si-n oase de la o vreme nu mai incapea si cand scuipau sputa lor devenea groasa si alba si din ea, prin cel mai simplu procedeu, puteau extrage cea mai fina piatra, dar nu se opreau, continuau scufundarea in intunericul pe care adesea il vedeau galben si stralucitor si cand dadeau de firisoare deveneau grijulii, aproape duiosi cu piatra care ii ingaduta si le arata putina pulbere."

Dupa 1918, bunicul meu, Petri Alexandru, cu familia, pleaca catre exploatarile de pe Valea Jiului. Poza din Petrosani, este facuta cam prin anii '40. Este o poza de grup cu Administratia  minei de la Petrosani, in fata liftului de la intrarea in mina. Atunci bunicul era Maistru minier. 
Poza-arhiva Cretu Victor